povesti cu Luna - partea II

ma cert mereu cu V pe tema "feminin, masculin sau neutru..? "
In slovaca Luna e barbat. Si am incercat sa ii explic ca nu are cum sa fie barbat Luna.
Ea este o doamna, toata lumea stie ca Luna e sotia Soarelui.

" - Luna e un EL"
" - Nu se poate, e o EA! "

povesti cu Luna - partea I

Aseara am iesit cu Miki in fatza blocului. 2 baietei jucau fotbal:

" - uite luna".
" - da..."
" - luna e facuta din branza? "
" - :)) nu, nu e, dar asa se zice..". Si au continuat sa joace

dezamagire

am o stare de tot rahatul. Sunt scarbita de tara asta, de faptul ca nimanui nu-i pasa decat de propria-i persoana, mi-e scarba de viata asta in care sunt, de societatea in care traiesc. Mi-e si mai sila pt ca am cu ce sa compar, pt ca am calatorit in atat de multe locuri incat am vazut diferente. Am vazut ca in marea capitala a Frantei nu esti un prost daca circuli cu bicicleta sau cu scuterul. Am vazut cum e ca lumea sa nu arunce mizerii pe jos. Am vazut si am trait in America 6 luni incat sa simt cum e o lume plina de respect si de limite, cum fiecare isi vede de treaba lui si nu te judeca si nu te critica. Am simtit cum e sa iesi pe strada si sa nu se ia nimeni de tine. Cum totul e atat de simplu in toate institutiile fara sa te paseze de la un birou la altul, fara hartogarie inutila si timp pierdut aiurea. Am vazut cum e sa fi apreciat pt valoare pe care o ai (ma refer la apreciere materiala).
Mi-e scarba de sistemul medical, sunt dezamagita ca toti ne hulesc pe noi medicii, toti ne judeca si ne critica (la stiri nu am auzit o vorba de bine despre medici), si sunt dezamagita mai ales ca stiu cum e sa nu ai timp sa iesi la o plimbare in parc, sa nu ai timp de pierdut in cluburi si la petreceri, cum e sa termini anul la sfarsitul lui iulie pe cand restul facultatilor termina in iunie.
Si cand termini facultatea tocesti ca un tampit pt rezidentiat, pt alea 200 de intrebari care iti vor decide viitorul, pt alea cateva locuri care s-au scos in deradere la concurs.
si ma intreb..NU SUNTEM NOI NISTE PROSTI? si imi pare rau ca nu mi-am dat seama de asta mai devreme, acum un an..doi, ca sa ma pot pregati sa plec in alta tara.
Acum deja mai am un pic. O luna.
peste o luna ..in caz ca nu iau rezidentiatul o sa imi scada stima de mine, o sa ma simt o dobitoaca, o proasta care nu a reusit sa faca fatza unei provocari atat de absurde.
Nu vreau sa ma plang, am ales drumul asta si merg pe el in continuare. Doar ca merg cu teama si sunt deja epuizata.
Imi doresc atat de tare...si mi-e teama ca nu voi reusi :(