zidul

credeam ca va fi amuzant. Nu stiu ce mi-a venit. A fost un impuls de moment. Imaginatia iar mi-a luat-o razna, mintea mea deja delira si vizualizam discutii si gesturi, sentimente si zambete. Nu e niciodata asa cum vreau sau asa cum imi imaginez. E ciudat cum ajungi sa cersesti atentia anumitor persoane care nu dau 2 bani e tine, e si mai ciudat faptul ca esti dispus sa calci peste orice fel de mandrie ca sa le demonstrezi ca esti o persoana grozava, e ciudat cum tot dai sanse infinite anumitor persoane ca sa te accepte ca prieten intr-o lume in care eu cred ca toti avem nevoie de un prieten. Cum de nu e apreciata o prietenie gratuita? de ce daca ceva e gratuit e aruncat la cos si il consideram fara valoare? Atat de snobi suntem? nu avem nevoie de prieteni? e mai bine singuri? eu nu cred ca are nimeni suficient de multi prieteni incat sa inceapa sa refuze.
Imi tot zic sa o las balta, dar totusi ceva ma impinge, poate speranta de mai bine, de armonie, nevoia de a clarifica odata pt totdeauna lucrurile care se taraganeaza de o viata intreaga. Si totusi nu am feed back de niciun fel. Simt mereu ca dau cu capul de un perete. Peretele nu crapa, nu spune niciun cuvant, nici macar o soapta, in schimb eu ma lovesc si doare. Si ce e mai rau e faptul ca insist. Si mai lovesc o data, si inca o data in speranta ca la un moment dat o sa am succes. Au trecut ani. Cucuie am o mie. Zidul e la fel de neclintit. Imi tot spun mereu ca e ultima oara cand mai incerc. Ii tot gasesc scuze si incerc din nou....

toamna

termur :)) frig, emotie, durere de capatana, naiba stie ce am. Am mainile reci.
Sunt mandra de mine. Am o viata grozava.

Din pacate nu sunt toate la fel de roz, azi m-am trezit plangand pe strada, noroc ca eram pe Ziduri Mosi unde nu era multa lume. Ma gandeam la bolnavii nostri cu leucemie si la doamna I. care nu arata tocmai bine, la doamna U. care a murit cat am fost eu in concediu si tot asa. Nici muzica din Ipod nu o mai auzeam, nici frunzele copacilor nu mai reuseau sa imi ia gandurile rele.
Intr-un final mi-am revenit cand am intrat la magazin sa cumpar intrerupatoare si prize pt garsoniera.

A fost o zi superba de toamna, anotimpul meu preferat, cald si calm in atmosfera, desi e un trafic absolut infernal. Am devenit dependenta de ipod in ultima vreme, probabil si de nevoie, ca sa nu aud ce e in jurul meu prin tigania din Colentina.

cam atat pt azi, noapte buna copii !

www.gresie-faianta.ro

Domnul Baran are o catelusa mare si frumoasa, o familie de care e mandru si un magazin cu gresie si faianta in Colentina. Am intrat la el cu disperare sa gasesc niste faianta si gresie care sa imi fie transportata la o anumita ora sambata dimineata. E u om deosebit, inteligent, rabdator, doritor sa ma ajute pt interesul meu si nu al sau.
Azi dimineata a aparut la timp cu o dubita galbena. Stiti ce muzica asculta? o muzica senzationala, o muzica clasica care nu se potrivea deloc cu decorul tiganiei din Bucuresti, o muzica pe care nu am auzit-o in viata mea la cineva in masina. Stiti cu totii ca din masini rasuna ori manele la maxim ori ultimele hituri din cluburi care te fac sa te dai cu capul de toti peretii.
I-am vazut firma din troleul 66 in care imi fac veacul in fiecare zi si am intrat la el pur intamplator.Sunt fericita ca am cunoscut un astfel de om.

S.C. Aldine Design

punga-dulap

viata fara dulap e.....nasoala;

viata fara dulap si multe haine e.....balamuc si haos;

viata fara dulap, multe haine si spatiu minuscul e ....dezastru total.

Toate hainele mele sunt pe patul Danei. De vizavi le privesc neputincioasa pt ca nu stiu ce sa fac cu ele, nu stiu unde sa le pun. Stiu bine ca in pungi e o solutie proasta- odata ce-au intrat in punga, nici dracu nu le mai gaseste- o sa ma imbrac mereu cu ce e la suprafata, o uit ca mai am si alte bluze pierdute pe la fund.

altii au dulap si nu au haine....altii au haine si nu au dulap....

dar ma mut eu in curand..... muhahahahahaaaaa

luni- dupa o saptamana de vacanta

azi a plouat pe umbrela mea galbena, mi-a intrat apa in adidasi, mi-am impletit parul la spate in spic de grau si am mancat iar nenorocitele alea de bomboane de la hematologie...o sa dau in diabet pana la urma. Acolo tot timpul e ceva delcios de mancat: prajturi, bomboane, pizze....si e greu sa ma abtin.

garsoniera e aproape gata, arata f dragutz si sper ca in maxim o luna sa ma mut. O sa imi para rau ca o parasesc pe Dana- cea mai tare colega de camera pe care am avut-o vreodata.

am mai zis ca urasc sa ma trezesc dimineata? mi-e fiziologic imposibil sa ma trezesc cand e inca intuneric afara.

Am ajuns intr-un final la spital si nu a fost asa dezastru cum ma asteptam...a fost o zi chiar placuta si am inceput sa ma adaptez la noul mediu (dupa 2 luni :)) era si cazul. Am colegi de gasca.