1 dec. 2009

curajul meu

toate se intampla asa cum trebuie, la momentul care trebuie.
Daca incepeam scoala la 6 ani si nu la 7, nu as mai fi avut-o ca invatatoare in clasa I pe acea doamna , nu as mai fi fost la clasa sportiva in clasele V-VIII, nu as mai fi avut acei profesori deosebiti care mi-au marcat existenta si care m-au format, nu as mai fi dat la medicina, nu as mai fi plecat in State de 2 ori, nu as mai fi cunoscut aceiasi oameni care azi imi sunt prieteni, nu l-as fi avut pe V si familia lui, nu as fi calatorit atat.
Din toate succesele si esecurile mele am invatat cate ceva.
E nevoie uneori si de suturi in fund si caderi la pamant ca sa recapeti puterea sa te ridici si sa mergi mai departe mai intelept si mai puternic.
Desi uneori mi se pare ca e totul in slow motion, ca nu fac suficient de multe ca sa simt ca traiesc (asa sunt eu, vesnic nemultumita), adevarul e ca ma complac in situatia asta. As vrea sa schimb ceva si nu prea. Mi-am pierdut curajul pe care il aveam. Spiritul meu de aventura a fost inlocuit de ratiunea care se maturizeaza pe zi ce trece din ce in ce mai tare.
Vreau sa plec din tara si nu am curaj sa fac asta singura.

Un comentariu:

Grapefruits spunea...

Bravo!

Sa fii fericita alaturi de V si sa iti indeplinesti toate visele!
mult succes